Dimineata …Pleoapele mele se intredschid buimace sorbind roua primelor nuante ale zilei. Respir aerul cald si imbacsit al camerei mele dreptunghiulare ce se strange in jurul meu ca un lasou aruncat cu pricepere de departe , de foarte departe …. Ma sufoca amintiri care isi cer drepturile asupra sufletului meu… E ca si cum ar treui sa platesti prin melancolie fiecare zambet , prin durere fiecare raset si prin suferinta fiecare clipa de fericire. Starile noastre sufletesti se afla intr’un clasic ying-yang…
In viata toate lucrurile se gasesc in echilibru perfect: avem frumusete in aceiasi masura in care avem uratenie , avem bunatate dar si rautate , avem iubire dar o stingem cu ura sau uneori mai rau cu indiferenta si nepasare , avem adevar dar alegem minciuna , avem speranta dar o alungam cu deznadejde……
Oh dar stai! Nu e corect ! De ce nu putem fi doar fericiti ? ce frumos ar fi fost daca ar fi existat doar fericire fara cusur , fara antonim , fara un dusman concret…… ganditi in felul urmator ….. priviti viata ca pe un joc , cu o grafica aparte ….tridimensionala si foarte viu colorata…..ganditi anii din viata noastra ca pe niste leveluri ….numarul lor variaza in functie de calitatea jocului pe care il face fiecare sau nu neaparat…. Iar ultimul nivel sa fie decisiv…odata trecut de el sa ajungem la acea stare de fericire sublima , eterna , de necontestat si neoprit….si starea aceea sa fie ireversibila ….sa nu permita penetrari cu ura , tristete , invidie , lasitate , depravare , etc…. sa isi pastreze puritatea si infantilitatea …. Sa fie fericire in forma ei cea mai pura si primitiva ….
Atunci fericirea ar fi foarte greu de atins dar totodata ar fi infinit mai savuroasa si reala…Ar fi definitiva….ai avea certitudinea ca din clipa aceea nimic nu se mai poate intampla…nimic nu te mai poate opri din TRAIT …..
Ah dar stai….sa revenim la jocul pe care il jucam deja ….acesta are alte reguli si alte recompense….”atat de nedrepte uneori” spuse fata ce inca ii ducea dorul ….. “atat de ciudate” spuse baiatul care nu intelegea de ce ea nu il mai vroia , “atat de zdrobitoare” spuse fetita inca aplecata spre patul de spital al mamei sale…..atat de …atat de …atat de….. toata viata noastra este ATAT DE incat jocul nostru se dovedeste a fi atat de neregulat…mereu diferit si spontan in functie de fiecare in parte sau poate in functie de conceptiile fiecaruia dintre noi despre ceea ce primim sau pierdem …who knows…?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu