Portia de cultura...

Ce am mai facut eu in ultima perioada.....?
Hmmm poi am fost la teatru "Omul din la Mancha " mah sincer faina piesa, da faina faina de tot.
Frumuseţea decorurilor, şi a unor melodii din anii ’60 însoţesc cugetarea asupra vorbelor pline de tâlc ale lui Don Quijote. Plin de semnificaţie şi, totodată, mişcător este dialogul dintre Aldonza, interpretată senzaţional de debutanta Monica Ardeleanu, şi Don Quijote, Tudor Gheorghe. Calităţile actoriceşti şi vocea inconfundabilă a maestrului care a încântat o lume întreagă fac sufletul să vibreze. Încercarea lui Don Quijote de a o convinge pe Aldonza că este altceva decât o femeie care trebuie să plătească tributul de a se fi „născut într-un şanţ, părăsită de mama-n glod, / flămândă şi udă, glas amuţit; / dar nu-i port pică, ştiu că a plecat / cu nădejdea că-n rai am să ţip! / am, desigur, şi-un tată, mi s-a spus că un tată / e pentru copiii săi foc veşnic viu /eu însetată - am avut o armată, /duşmani sau ai noştri, nu ştiu. /Ursitoarele-mi dragi preagrăbite în cor / mi-au ursit / să fiu veşnic aleasă de hoţi şi de fraţi de cuţit“ este mişcătoare. Răspunsul încearcă să convingă: „Dar totuşi, eşti domniţa mea“. Durerea neputinţei îneacă sufletul „domniţei“: „Tot mă mai chinuie! domniţă! cum să fiu domniţă? / o domniţă-i modestă, blândă, sfioasă, / virtuţi preţuite scump ce bănui că n-am, / dar cum să-ţi păstrezi ţinuta aleasă / tăvălită când eşti pentr-un ban. / Dar te uită, priveşte-mă, Doamne, priveşte-mă, / vezi târfa proastă sleită-n sudori! / născută-n noroi, să piară în zloată, / otreapă, uitată în zori! / şi de crezi că-nlăuntru-mi curată-s ca roua pe flori, / pune jos o coroană şi-nlăuntru-mi te las să-mi măsori“. Şi totuşi, „acum şi întotdeauna vei fi domniţa mea Dulcineea“. Adonza vrea să creadă, visul e prea frumos, aşa că în final intră în jocul acesta şi, chiar dacă Don Quijote se stinge, ea şi Pancho continuă să existe, alături de personajul fantastic care i-a învăţat să „atingă steaua din depărtări“, „intangibila stea“. Aşa că, la final, personajele devin libere şi cântă despre visul imposibil şi despre curajul de a vedea lumea aşa cum ar trebui să fie. „Puşcăria dispare, urâtul se rupe, acea faţă urâtă a lumii dispare. Lumea lui Cervantes rămâne în toată splendoarea ei“, după cum menţiona regizorul Cezar Ghioca. Un personaj fantastic, pus în scenă de Tudor Gheorghe, o Dulcineea care încântă, actori de excepţie ai Teatrului Naţional, fac din „Omul din La Mancha“ un muzical deosebit, o piesă care te face ca, după ce cortina şi aplauzele s-au scurs, să-ţi doreşti să ai puterea de a visa şi de a atinge „intangibila stea“.

Un alt spectacol foarte placut a fost „Vă place… jazzul?” cu CVARTETUL „GAUDEAMUS” BRAŞOV de la filarmonica Craiova . A fost un concert de aproximativ o ora si un sfert, foarte placut si antrenant, o adevarata lectie de muzica.

Cam astea snt activitatile culturale la care am luat parte in ultima perioada. Indata ce o sa mai am ceva interesant de povestit o sa revin.